Bilant ingrijorator al pagubelor produse de ploile din ultimele zile. Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta a intocmit o situatie cu dezastrul provocat de natura in ultimele zeci de ore, evaluare care arata ca ploile si-au pus amprenta asupra orasului Nehoiu si a cinci localitati: Pardosi, Catina, Chiojdu, Manzalesti si Lopatari.
La Pardosi, ploile au afectat 4 drumuri comunale din satele Chiperu, Valea lui Lalu, Costomiru si Valea Schiopului, drumuri care au fost distruse in procente de pana la 60 la suta. De asemenea, podul peste pârâul Câlnău, ce face legătura între localităţile Pardoşi şi Chiperu a fost distrus în totalitate, la fel intamplandu-se si cu podeţul tubular, peste pârâul Câlnău, ce face legătura între localităţile Pardoşi şi Valea Şchiopului.
La Catina, au fost afectate mai multe podete, au fost colmatate 15 fantani, mai multe drumuri comunale, fanete si culturi, fiind de asemenea distruse de ape. In cătunul Tronari, 20 gospodării au fost izolate în urma distrugerii drumului de acces de pârâul Bâsca Chiojd iar in satul Catina, 11 case au fost izolate ca urmare a distrugerii unui podeţ. In catunul Orbari, 3 curti au fost inundate, la fel si mai multe terenuri agricole din zona.
Si la Valea Catinei, apele au dus la izolarea a 4 case dupa ce drumul saten a fost distrus pe o portiune de 340 de metri.
La Manzalesti, trei podete tubulare au fost avariat, la fel si D.J. 204 M.
La Catina, ploile au umflat pârâul Bîsca Chiojdului, apele distrugand partea carosabila în totalitate a D.J. 102 L (între pod Lera şi pod Chiojdu), pe o lungime de aproximativ 150 m.l. Zona de drum afectată constă în distrugerea terasamentului, îmbrăcăminţii asfaltice, circulaţia auto fiind întreruptă în totalitate;
De asemenea, pe D.J. 103 P sunt afectate 5 poduri peste pârâul Bîsca Chiojdului.
In satul Basca, ploile au reactivat o alunecare de teren mai veche care a afectat o gospodarie si un stalp de inalta tensiune. In satul Chiojdu, 26 au fost gospodării inundate, la fel si staţia epurare Chiojdu si 5 ha culturi agricole.
In satul Lera, 6 gospodării sunt izolate în cartier „La biserică” din cauza malurilor şi drumurilor rupte in timp ce la Poienitele, drumul comunal a fost afectat de o alunecare de teren si se se circulă pe jumătate de drum.
La Catiasu, 150 familii sunt izolate, din cauza distrugerii podeţului din „Gîrla Păcurii” iar la Nehoiu s-a reactivat alunecarea de teren care ameninta D.N. 10. Aici masa de pamant care a ajuns la doar un metru distanta de acostament afrectand stalpii de sustinere a cablurilor electrice si a retelei de telefonie.
O alta localitate lovita de natura dezlantuita este Lopatari unde au fost distruse trecerile din tuburi, peste pârâul Slănic si mai multe drumuri comunale si satesti, dintre care unele reabilitate recent.














