poPreședintele Consiliului Județean Buzău, Cristi Bîgiu, a vizitat, vineri, Spitalul din Pârscov, a cărui renovare va începe în perioada imediat următoare. Spitalul din Pârscov, care va fi redeschis în primăvara acestui an, va avea cabinete de specialitate medicină internă, chirurgie generală, obstretică – ginecologie, pediatrie şi ORL, precum şi o sală de tratamente cu punct de recoltare probe biologice. ”Închiderea abuzivă a Spitalului din Pârscov a afectat mii de familii din cele zece localități arondate. Bătrâni, copii, oameni cu probleme, bolnavi cronici s-au văzut nevoiți ca pentru orice problemă, pentru orice fel de consult, să meargă la Buzău. Și vă dați seama cât de greu poate să fie pentru un bătrân, aflat deja în suferință, să ia rata și să meargă 40 de kilometric până la Buzău. Pur si simplu nu este cinstit!”, a declarat Cristi Bîgiu, președintele Consiliului Județean Buzău.

Spitalul va funcţiona sub forma unui centru de zi, cu 20 de paturi pentru adulţi şi pentru copii. Spitalul din Pârscov avea arondate 10 localități (Pârscov, Măgura, Unguriu, Scorțoasa, Chilii, Cănești, Cozieni, Odăile, Bozioru, Brăești) cu o populație de aproximativ 22.000 de locuitori. Cel mai important este că toți acești buzoieni vor putea apela la serviciile medicale ale noului Centru, fără a mai fi nevoiți să vină la Buzău.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.