scoala-elevi
Noul an şcolar care debutează luni, 14 septembrie, are peste 170 de zile de cursuri, o vacanţă de iarnă mai lungă cu o săptămână, aceleaşi examene la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, iar pentru prima dată, liceenii din clasele XI-XIII primesc subvenţie de 55 de lei pentru manuale.

Ca în fiecare an, debutul de an școlar, vine și cu bune și cu rele. Sunt şcoli despre care directorii şi părinţii spun că au condiții ireproșabile pentru elevi, sunt proaspăt renovate, au pereţi pictaţi, iar mobilierul şi tablele sunt noi.
La polul opus sunt unităţile de învăţământ în care şantierele par că nu se termină niciodată, copiii sunt înghesuiţi în clase care nu au mai fost renovate de un deceniu. Mai sunt şi şcolile neautorizate sanitar, pentru că spaţiile nu mai corespund cerinţelor mileniului III, iar în câteva cazuri, pentru că au grup sanitar în curte sau nu au apă curentă.

Cu două săptămâni înainte de începerea cursurilor, Ministerul Educaţiei a modificat structura noului an şcolar, care fusese stabilită iniţial în iulie, prin ordin de ministru. Una dintre schimbările aduse prin noul document este aceea că elevii vor avea o vacanţă de iarnă prelungită de la două la trei săptămâni, respectiv din 19 decembrie până în 10 ianuarie. Vacanţa de vară va începe însă cu o săptămână mai târziu, respectiv nu din 17 iunie, cum era prevăzut iniţial, ci din 24 iunie.
O altă schimbare este aceea că vacanţa de vară nu se mai termină pe 4 septembrie 2016, pentru ca anul şcolar 2016-2017 să înceapă cu o săptămână mai devreme, cum prevedea structura aprobată anterior, ci pe 11 septembrie.
Şi tot cu puţin timp înainte de începerea cursurilor, Guvernul a decis ca elevilor din clasele a XI-a, a XII-a şi a XIII-a din învăţământul liceal de stat să li se deconteze cheltuielile pentru achiziţionarea de manuale şcolare, în limita a 55 de lei. Aproximativ 362.00 de elevi vor primi aceşti bani pentru manuale, însă acestea trebuie să fie dintre cele de pe lista aprobată de Ministerul Educaţiei. Liceenii îşi vor recupera banii cheltuiţi pentru manuale după ce depun la secretariatul şcolii o solicitare scrisă şi factura pentru cărţile cumpărate.

Şi tot din acest an şcolar, elevii din clasele a III-a vor primi, cel mai probabil în prima parte a semestrului întâi, noi manuale, cele vechi fiind folosite ca materiale auxiliare până la sfârşitul anului.
Pentru prima dată, la începutul cursurilor, religia are un nou statut, adoptat în semestrul doi din anul şcolar trecut. Peste 90 la sută dintre elevi vor învăţa religia ca urmare a propriei opţiuni pentru această disciplină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.