pompieri autospeciale
Vineri, pe 11 septembrie, cu începere de la ora 10:00, va fi inaugurat în comuna Pietroasele, printr-un ceremonial militar şi religios, primul punct de lucru al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău.
La eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, ai Consiliului Judeţean Buzău, precum şi ai administraţiei publice locale din raionul de intervenţie arondat.

Structura de intervenţie, dislocată de la Detaşamentul de Pompieri Buzău, va deservi zona de sud-vest a judeţului care circumscrie comunele Pietroasele, Breaza, Ulmeni şi Merei, cu cele 23 de sate aparţinătoare, însumând o suprafaţă de 21.244 ha, cu o populaţie de aproximativ 13100 de locuitori.

Spaţiile necesare desfăşurării activităţilor specifice au fost puse la dispoziţie, cu titlu gratuit, prin Hotărârea nr 24/08.05.2015 a Consiliului Local al comunei Pietroasele.

Punctul de lucru va dispune de două autospeciale, dintre care una de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă S.M.U.R.D. Autospeciala de stins incendii are în dotare şi echipamente pentru misiunile de descarcerare şi acordare a primului ajutor medical.

Prin deschiderea acestui punct se va reduce timpul mediu de răspuns la situaţiile de urgenţă de la 26 de minute la 9 minute, distanţa medie de la 25 km la 8 km şi implicit consumurile de carburant, crescând astfel nivelul de siguranţă şi protecţie a comunităţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.