CHR21581Andrei Chiliman, primarul sectorului 1, este mare iubitor de animale, in special al cainilor fara stapan. Dupa cum declara pe blogul sau are deja patru, dintre care trei la casa de vacanta din satul Zorești, comuna Vernești.

Ultima achizitie a familiei Chiliman este Lucky, o catelusa de patru luni. “Lucky este o cățelușă simpatică, în vârstă de patru luni, blândă și prietenoasă. Am adoptat-o, acum o săptămână, de la Centrul Teritorial de Adăpostire și Protecție Temporară a Animalelor situat în Șoseaua Odăi nr. 3-5. Tot ce a trebuit să fac a fost să semnez niște hârtii… Când am luat-o, era puțin speriată. Ușor-ușor însă, cu vorbă bună și multă dragoste, am reușit să ne împrietenim”, marturiseste primarul Andrei Chiliman pe blog-ul sau.

Lucky nu este singurul animal al primarului Chiliman. Inca trei caini se bucura de atentia intregii familii. “Lucky devine, astfel, al patrulea membru al echipei canine din familia Chiliman. Acasă, în București, îl avem pe Jak, ciobănescul german. La țară, lângă Buzău, „domiciliază” adoptații Big și Toc-Toc. Pe Toc-toc l-a găsit Matei, băiatul meu, pe marginea șoselei. Bietul cățel abia mai sufla. Fusese lovit de o mașină. Fiul meu l-a dus urgent la un cabinet veterinar. A fost salvat, dar nu a mai putut merge așa, ca înainte. Mai mult sare decât merge. De asta îi spunem Toc-toc. Profit de povestea lui Lucky și a lui Toc-toc, pentru a face încă un apel la adevărații iubitori de câini din orașul ăsta: adoptați-i și primiți în familiile și casele dumneavoastră! Nu lăsați nici orașul pradă haitelor (semi)sălbăticite, și nu lăsați nici câinii pradă ONG-urilor lacome de bani. Câinii merită să trăiască înconjurați de grija și de afecțiunea noastră, a celor care îi iubim cu adevărat”, marturiseste Andrei Chiliman.

Potrivit declaratiei de avere, primarul Andrei Chiliman deține în satul Zorești din comuna Vernești o casă de vacanță de 966,34 mp, mai multe terenuri arabile, peste 11 hectare de pădure și 16 hectare de vie, cea mai mare parte moștenite de la mama sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.